Radu Beligan
La 90 de ani, Radu Beligan continuă să urce pe scenă, umplând sălile de spectacol. Maestrul este convins că iubirea este motorul vieţii şi secretul longevităţii.
De-a lungul carierei sale prolifice, a deţinut numeroase funcţii culturale de vârf: Profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950 – 1965); Director al Teatrului de Comedie (1961 – 1969); Director al Teatrului Naţional Bucureşti (1969 – 1990); Preşedinte activ (1971) şi apoi Preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru; Co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971 – 1978); membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967); membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, Directorul General al Artelor şi Literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franţei; membru al Academiei "Le Muse" din Florenţa ş.a.
A jucat în nenumărate roluri de referinţă, a făcut regie de teatru şi a scris trei volume de eseuri: Pretexte şi subtexte (Editura Meridiane, 1968), Luni, marţi, miercuri (Editura Eminescu, 1978) şi Note de insomniac (Editura Artprint, 2001).
Un moment important din viaţa artistului a fost spectacolul Confesiuni despre viaţă şi artă (2009), în care, timp de două ore, vorbeşte spectatorilor cu desăvârşită naturaleţe, căldură şi modestie, despre întâlnirile sale marcante cu personalităţi ca Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru şi George Vraca.
Pentru o contribuţie culturală atât de bogată, artistul a primit distincţii printre care: Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (2003), Trofeul "România 2000" (2003), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos (1995-1996), Doctor Honoris Causa al Academiei "George Enescu" din Iaşi (1994) şi Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa (1980).
Radu Beligan mărturiseşte că a refuzat proiecte din Statele Unite ale Americii, Franţa şi Belgia pentru că nu se putea despărţi de România.