Simion Buia: Actorii şi fotograful

Alexandru Repan

Crede că pasiunea lui pentru teatru este moştenită de la mamă, care era o femeie frumoasă, preocupată de artă.

Îşi aminteşte că partenerul său de joacă de la şase ani era fiul patroanei cinematografului din apropierea locuinţei în care a copilărit. Această prietenie i-a oferit bucuria de a vedea nenumărate filme care l-au inspirat. Şi-a exersat talentul de actor şi regizor în spectacolele care se organizau la şcoală şi, mai târziu, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Însă întâlnirea cu Horia Lovinescu şi operele sale a marcat începutul unei etape de maturizare artistică.

Înfăţişarea plăcută şi expresivitatea lui Alexandru Repan au fost puse în valoare de roluri din piese ca Hamlet de W. Shakespeare (regia: Dinu Cernescu), Crimă şi pedeapsă după Dostoievski (regia: Sanda Manu), Şi eu am fost în Arcadia de Horia Lovinescu (regia: Dan Nasta), Bună seara, domnule Wilde după Oscar Wilde (regia: Alexandru Bocăneţ), şi Mizantropul de Moliere (regia: Dan Nasta).

Din filmografia artistului fac parte atât producţii româneşti, cât şi internaţionale, cu titluri sonore: Mihai Viteazul (regia: Sergiu Nicolaescu), Rochia albă de dantelă (regia: Dan Piţa), Vlad Ţepeş (regia: Doru Năstase), Ciprian Porumbescu (regia: Gheorghe Vitanidis), Aurel Vlaicu (regia Mircea Drăgan), Horea (regia Mircea Mureşan), Burebista (regia Gheorghe Vitanidis), Sindromul Timişoara. Manipularea (regia: M. Barna), Colierul de turcoaze (regia Gheorghe Vitanidis), Amen (regia Costa Gavras), Youth Without Youth (regia Francis Ford Coppola).

Actorul deţine Ordinul "Meritul Cultural în grad de Cavaler", iar pentru rolul Abel Anorko din Variatiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schimitt (regia Claudiu Goga) a fost răsplătit cu Premiul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ pentru interpretare masculină (2003).

În ciuda aparenţelor, Alexandru Repan se consideră o fire timidă şi mărturiseşte că fiii săi îi sunt marii prieteni.

Catrinel Dumitrescu

Catrinel Dumitrescu îşi aminteşte cu emoţie de începutul carierei sale artistice. Era pe atunci elevă la Brăila şi frecventa un cerc de teatru. A fost apreciată de Alexandru Tocilescu, regizor care a distribuit-o în Svanevit de Strindberg. Această piesă avea să o determine să urmeze cursurile Institutului de Teatru.

De neuitat pentru ea este şi rolul din Anecdote provinciale, jucat alături de Octavian Cotescu - profesorul său, Tamara Buciuceanu, Ştefan Bănică şi Virgil Ogăşanu. De la Cotescu a primit un sfat care a călăuzit-o de-a lungul timpului: "Pe scenă, ca şi în viaţă, să spui necondiţionat adevărul!".

Actriţa predă la Facultatea de Arte, Secţia Actorie, din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti. Premiile câştigate pentru spectacolele realizate cu studenţii ei au încurajat-o să-şi încerce talentul de regizor cu piesa Bătrânul de Maxim Gorki.

S-a făcut remarcată în filmele Buletin de Bucureşti (regia Virgil Calotescu) şi Căsătorie cu repetiţie (regia Virgil Calotescu). Mărturiseşte că iubeşte toate rolurile pe care le-a interpretat, dar preferă să joace în piese de teatru.

Partenerul său de încredere pe scenă şi în viaţa cotidiană este actorul Emil Hossu.

Coca Bloos

A renunţat la jurnalism pentru actorie. "Bucuria de a trăi, dragostea pentru oameni, optimismul, toate acestea m-au dus către teatru, şi nu alte gânduri, pentru că generaţia mea nu a fost prea emancipată. Vreau să spun că nu am premeditat intrarea mea în lumea teatrului.", declară Coca Bloos.

Şi-a dezvăluit forţa expresivă în roluri complexe din piese dramatice contemporane cu mesaj social sau filozofic: Ich bin Ofelia de Gertrud Fussenegger (regia Sorin Militaru), 8pt n9uă, 89... fierbinte după '89 (regia Ana Mărgineanu), Jacques şi stăpânul său de Milan Kundera (regia Petre Bokor), Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia de Matei Vişniec (regia Răzvan Ionescu), Block Bach – un spectacol de teatru şi dans în care a evoluat alături de dansatorii Răzvan Mazilu şi CRBL (regia Alexandru Dabija) ş.a.

Pentru interpretarea din Danaidele după Eschil (regia Silviu Purcărete), spectacol susţinut în cadrul unui turneu internaţional de anvergură, a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă (1996). Remarcabile au fost şi rolurile din Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi de Franz Xaver Kroetz (regia Gianina Carbunariu) şi Ich bin Ofelia de Gertrud Fussenegger (regia Sorin Militaru), cu care a câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal (2003).

Deşi a vrut iniţial să refuze personajul Elena Ceauşescu din piesa O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, acesta i-a adus Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal la Festivalul Comediei Româneşti (2006).

Printre filmele în care a jucat, se numără: Divorţ din dragoste (regia Andrei Blaier), Această lehamite (regia Mircea Daneliuc), După-amiaza unui torţionar (regia Lucian Pintilie), Mammoth (regia Tim Cox), Eve (regia Adrian Popovici) şi Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie).

Dacă ar putea întoarce timpul, Coca Bloos nu ar mai alege teatrul, ci ar face asistenţă socială, pentru a fi mai aproape de copii şi tineri.

Constantin Cotimanis

Consideră că împărţirea personajelor în negative şi pozitive este total greşită - în fiecare ar trebui să coexiste cele două polarităţi, în proporţii sensibil egale. Fizionomia şi vocea uşor de reţinut ale lui Constantin Cotimanis conţin în mod frapant amestecuri dihotomice de blând şi crud, serios şi glumeţ.

Declară că este cu adevărat fericit atunci când munceşte, iar personajul pe care-şi doreşte să-l mai interpreteze o dată este regele Lear.

După filmele A unsprezecea poruncă (regia Mircea Daneliuc), Hotel de lux (regia Dan Piţa) şi Asfalt tango (regia Nae Caranfil), actorul s-a lansat în cariera internaţională. A jucat rolul lui Dimitris în Epicenter (regia Richard Pepin) alături de Gary Daniels, pe al lui Preeffer în Amen. (regia Costa Gavras) şi a fost Detective Polanski în SF-ul One Point O (regia Jeff Renfroe, Marteinn Thorsson), unde i-a avut ca parteneri pe celebrii Lance Henriksen şi Deborah Kara Unger.

Pentru piesa Castelul de Kafka (regia Tino Geirun), în care actorului i-a revenit rolul primarului, Teatrul Nottara din Bucureşti a primit locul I la Festivalul Internaţional de la Viena (2003).

Popularitatea lui Constantin Cotimanis în România a crescut în urma apariţiilor din serialele de televiziune Daria, iubirea mea şi Lacrimi de iubire.

Aşteptăm ca domnul Cotimanis să-şi demonstreze talentul şi în teatru.

Dorel Vişan

Dorel Vişan are o casă la ţară, unde se ocupă cu pasiune de creşterea albinelor, în care vede ceva sacru. Un stup este un univers viu, extraordinar de dinamic, în interiorul căruia se regăsesc în miniatură organizarea şi legile fundamentale ale naturii, pe care oamenii le-au uitat, dar care acolo nu sunt niciodată încălcate. Iar pentru un artist, contactul cu natura şi cu orânduirea ei este vital, deoarece îi oferă libertatea care îl conduce către certitudinile valorilor autentice.

Actorul clujean a interpretat peste 40 de roluri de teatru foarte variate şi peste 50 în producţii cinematografice româneşti şi internaţionale. Cele din filmele Între oglinzi paralele (regia Mircea Veroiu), Iacob (regia Mircea Daneliuc), Moromeţii (regia Stere Gulea) şi Senatorul melcilor (regia Stere Gulea) i-au consolidat reputaţia atât la nivel naţional, cât şi european. Dorel Vişan este de asemenea un desăvârşit recitator al versurilor lui Marin Sorescu.

Palmaresul genialului actor include Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981), Premiul pentru cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987), Premiul pentru interpretare masculină pentru rolul din Senatorul melcilor la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier, Franţa (1995), Premiul Millenium - Hall of Fame - "Honoring Prominent Citizens of the Twentieth Century" (1998) şi Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003).

Meditaţiile despre om şi lume, nostalgiile şi aspiraţiile artistului şi-au găsit locul în cinci volume de poezie: De vorbă cu Domnu', Voi veni cu fluxul, Vremea cireşelor amare, Păcate şi Psalmi.

Credinţa care îl animă pe Dorel Vişan este că un artist nu trebuie să facă roluri, ci să creeze destine.

În 2009 a apărut cartea Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan (Editura Ars Longa, Iaşi) - o monografie concepută sub forma unui dialog şi a unei selecţii de articole ale artistului - multe dintre ele cu caracter de proză literară şi biografie artistică -, referinţe critice şi reflecţii asupra artei dramatice contemporane.

Emil Hossu

Povestea de viaţă a lui Emil Hossu pare desprinsă din filme. În urma cedării Transilvaniei de Nord către Ungaria prin Dictatul de la Viena, în august 1945, la vârsta de numai 4 ani, a fost deportat împreună cu părinţii într-un lagăr din Germania. După mai mult de un an, familia s-a reîntors în România, dar casa, automobilul şi fabrica pe care le deţinuse fuseseră confiscate. În 1948, tatăl actorului, diplomat în perioada lui Ion Antonescu, a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre – Marea Neagră pentru şase luni apoi, la doar câţiva ani moare de cancer, aceeaşi boală care a curmat şi viaţa mamei şi a surorii artistului.

Originea "nesănătoasă" l-a împiedicat să intre din prima încercare la Academia de Teatru şi Film, dar optimismul l-a ajutat să-şi urmeze până la realizare visul de a deveni actor.

Deşi a avut roluri importante în piese de teatru, actorul a jucat mai mult în producţii cinematografice, prin care a marcat generaţii: Cel mai iubit dintre pământeni după Marin Preda (regia Şerban Marinescu), Balanţa (regia Lucian Pintilie), Eroii n-au vârstă (regia Mihai Constantinescu, Dan Mironescu), Secretul lui Bachus (regia Geo Saizescu) ş.a.

Emil Hossu face un frumos cuplu cu actriţa Catrinel Dumitrescu în povestea de dragoste Doi pe o bancă, la Teatrul Nottara din Bucureşti, dar şi în viaţa de zi cu zi.

Emilia Dobrin

Emilia Dobrin a studiat baletul şi teatrul, fiind născută în familia unor pasionaţi de artă.

A jucat în 20 de filme - Furia (regia Radu Muntean), Examen (regia Titus Muntean), Binecuvântată fii, închisoare (regia Nicolae Mărgineanu), Astă seară dansăm în familie (regia Geo Saizescu), serialul TV Hacker (regia Stere Gulea, Alexandra Gulea), Un bulgăre de humă (regia Nicolae Mărgineanu), Bietul Ioanide (regia Dan Piţa) ş.a.

Însă mărturiseşte că a face publicul să o asculte şi să-i fie alături, prin propriul talent, fără artificii tehnice, şi apropierea faţă de spectatori pe care o prilejuieşte scena teatrului sunt experienţele profesionale care o împlinesc cel mai mult. A interpretat roluri din piese ca Romeo şi Jeanette (regia Claudiu Goga), Cheek to Cheek (regia Radu Afrim), Cum o fi (regia Radu Dragomirescu), Insomnia (regia Olimpia Arghir), Înşir-te mărgărite (regia Alexandru Dabija), Oscar (regia Alice Barb) şi Pauza regelui (regia Alexandru Dabija). În Scrisoare de dragoste ca un supliciu chinezesc de Fernando Arrabal (regia Radu Dinulescu), a avut un succes răsunător la Festivalul de la Avignon (2001), alături de echipa Teatrului Nottara din Bucureşti.

Pentru rolul Stevie din spectacolul Capra sau Cine e Sylvia? (regia Alexandru Dabija) a primit o nominalizare la Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă (2008), iar interpretarea personajului Erna din Şefele (regia Sorin Militaru) i-a adus Premiul Festivalului Atelier Baia Mare pentru cea mai bună actriţă (2009).

Emilia Dobrin, fostă Besoiu, actualmente soţia regizorului Alexandru Dabija, a rămas la fel de frumoasă, ca în tinereţe...

Mariana Mihuţ

Mariana Mihuţ a visat o carieră teatrală de când era la şcoală şi lua parte la spectacolele cu recitări de poezii, cântece şi dansuri organizate de profesoara de educaţie fizică, de care îşi aminteşte cu mult drag. Familia ar fi vrut pentru ea o meserie "serioasă", motiv pentru care a îndrumat-o către un liceu cu profil realist şi i-a permis să dea admitere la teatru doar cu o condiţie: să înveţe şi pentru o altă facultate. Dar a intrat din prima unde simţea că îi este sortit să fie.

De atunci, au trecut mai mult de 100 de roluri în peste 10 filme - printre care Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), De ce trag clopotele, Mitică? (regia Lucian Pintilie), Cel mai iubit dintre pământeni (regia Şerban Marinescu) - şi în mii de spectacole de teatru, extrem de interesante şi variate, susţinute în mai toate oraşele din ţară: Pălăria florentină de Labiche (regia Lucian Giurchescu), Nunta lui Figaro de Beaumarchais (regia Dinu Cernescu), Mincinosul de Goldoni (regia Sanda Manu), Revizorul de Gogol (regia Lucian Pintilie), Pygmalion de G.B. Shaw (regia Moni Ghelerter), Pescăruşul de A.P. Cehov (regia Liviu Ciulei), O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale (regia Liviu Ciulei), Levantul de Mircea Cărtărescu (regia Cătălina Buzoianu), Unchiul Vanea de A.P. Cehov (regia Yuriy Kordonskiy), Căsătoria de Gogol (regia Yuriy Kordonskiy), muzicalul Bună seara, domnule Wilde pe compoziţiile lui Henri Mălineanu (regia Alexandru Bocăneţ, coregrafia Cornel Patrichi) ş.a.

Interpretarea spectaculoasă din Sorry de Aleksandr Galin (regia Yuriy Kordonskiy) i-a adus artistei premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal în 2004.

Marianei Mihuţ îi place să-şi aleagă personaje inedite, trăsnite, care emoţionează şi care o pun în dificultate când le pregăteşte, deoarece acestea o ajută să se autodepăşească. Un astfel de rol este regele Lear din piesa cu acelaşi nume de William Shakespeare care, în regia lui Andrei Şerban, are o distribuţie exclusiv feminină.

Unul dintre partenerii de scenă preferaţi ai artistei este chiar soţul său, Victor Rebengiuc.

Marius Bodochi

Lui Marius Bodochi îi place să experimenteze tot ce se poate.

După absolvirea Institutului de Teatru din Târgu Mureş, clasa profesorului Constantin Codrescu, se întoarce în dragul său oraş natal, Cluj, unde predă ca lector universitar la Catedra de Teatru de la Facultatea de Litere, Universitatea "Babeş Bolyai". Debutează ca actor pe scena Teatrului Naţional din Cluj, apoi se mută la Bucureşti, unde joacă la Theatrum Mundi şi la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale".

Rolurile din filme de lung metraj şi televiziune completează succesul celor din piese de teatru clasice ca Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea (regia Dan Piţa), Coriolan de William Shakespeare (regia Cristian Teodor Popescu) sau Alcesta de Euripide (regia Mihai Măniuţiu). Dar Marius Bodochi nu se opreşte aici: carisma, talentul şi popularitatea îl recomandă pentru colaborări în emisiuni de televiziune şi chiar pentru prezentări de modă ale celebrei Doina Levintza.

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru rolul din Regele moare de Eugen Ionesco (2002), Premiul pentru cel mai bun actor, Fundaţia Silvia Popovici (1998), Ordinul "Meritul cultural" clasa I acordat de Preşedinţia României 2004 şi titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (2008) sunt doar câteva dintre distincţiile care atestă valoroasa contribuţie artistică a lui Marius Bodochi.

Mircea Albulescu

Îi auzi vocea şi te captivează. Îi priveşti pentru câteva secunde trăsăturile impozante şi blânde şi se statorniceşte în memoria sufletului.

Mircea Albulescu spune că actoria este singurul lucru pe care l-ar putea face, iar dacă ar fi sa o ia de la capăt, tot acesteia i s-ar dedica.

Forţa sa artistică şi personalitatea complexă, unică, şi-au găsit expresia în numeroase filme de referinţă - Dacii (regia Sergiu Nicolaescu), Mihai Viteazul (regia Sergiu Nicolaescu), Puterea şi adevărul (regia Manole Marcus), Cel mai iubit dintre pământeni (regia Şerban Marinescu), Craii de Curtea Veche (regia Mircea Veroiu), Ticăloşii (regia Şerban Marinescu) etc. - şi în piese de teatru: Omul care aduce ploaia (regia Liviu Ciulei), Ultima oră (regia Anca Ovanez Doroşenco), Anna Karenina (regia Alice Barb), Nebunia Regelui George (regia Petre Bokor), Numele trandafirului (regia Grigore Gonţa).
Dacă pe scenă interpretează roluri, Mircea Albulescu - omul se dezvăluie în volume de poezii: Vizite (Editura Cartea Românească, 1985) şi Pajura singurătăţii (Editura RAI, 1994 ) – şi de proză: Bilete de favoare (Editura RAI ,1996), Baraka (Editura Eminescu, 1999), Bazar sentimental (Editura Cartea Românească, 2000), Fluturele în lesă de aur (Editura CNI Coresi, 2002).

Remarcabila contribuţie adusă de Mircea Albulescu vieţii teatrale româneşti a fost răsplătită cu distincţii importante, printre care Premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), 2009.

Radu Beligan

La 90 de ani, Radu Beligan continuă să urce pe scenă, umplând sălile de spectacol. Maestrul este convins că iubirea este motorul vieţii şi secretul longevităţii.

De-a lungul carierei sale prolifice, a deţinut numeroase funcţii culturale de vârf: Profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950 – 1965); Director al Teatrului de Comedie (1961 – 1969); Director al Teatrului Naţional Bucureşti (1969 – 1990); Preşedinte activ (1971) şi apoi Preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru; Co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971 – 1978); membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967); membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, Directorul General al Artelor şi Literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franţei; membru al Academiei "Le Muse" din Florenţa ş.a.

A jucat în nenumărate roluri de referinţă, a făcut regie de teatru şi a scris trei volume de eseuri: Pretexte şi subtexte (Editura Meridiane, 1968), Luni, marţi, miercuri (Editura Eminescu, 1978) şi Note de insomniac (Editura Artprint, 2001).

Un moment important din viaţa artistului a fost spectacolul Confesiuni despre viaţă şi artă (2009), în care, timp de două ore, vorbeşte spectatorilor cu desăvârşită naturaleţe, căldură şi modestie, despre întâlnirile sale marcante cu personalităţi ca Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru şi George Vraca.

Pentru o contribuţie culturală atât de bogată, artistul a primit distincţii printre care: Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (2003), Trofeul "România 2000" (2003), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos (1995-1996), Doctor Honoris Causa al Academiei "George Enescu" din Iaşi (1994) şi Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa (1980).

Radu Beligan mărturiseşte că a refuzat proiecte din Statele Unite ale Americii, Franţa şi Belgia pentru că nu se putea despărţi de România.

Ruxandra Sireteanu

Avea doar trei ani când s-a născut visul său de a juca în piese de teatru, asemenea tatălui, şi nouă ani când a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din Platon Krecet, în regia lui Alexandru Finţi. După absolvirea I.A.T.C. I.L. Caragiale, Ruxandra Sireteanu a continuat cu roluri teatrale din Femeia îndărătnică de W. Shakespeare (regia Miron Niculescu), Tartuffe de Molière (regia Miron Niculescu), Suflete tari de Camil Petrescu (regia Geta Tomescu), 5 romane de amor de Teodor Mazilu (regia George Rafael), O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale (regia Dan Micu), Titanic Vals de Tudor Muşatescu (regia Dinu Cernescu) ş.a.

Filmografia artistei include titluri ca Imposibila iubire (regia Constantin Vaeni), Între oglinzi paralele (regia Mircea Veroiu), Divorţ din dragoste (regia Andrei Blaier), Crucea de piatră (regia Andrei Blaier), Această lehamite (regia Mircea Daneliuc) şi Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie).

Dar actriţa pare să nu fi părăsit niciodată fabuloasa lume a copilăriei. Cu un talent rar întâlnit, îşi modulează vocea pentru a se transforma ca prin farmec într-o prinţesă diafană sau o vrăjitoare din basm ori într-un simpatic personaj de desene animate.

A înregistrat câteva sute de poveşti pentru emisiunea radiofonică Noapte bună, copii!, a făcut dublaje la filme de desene animate şi este profesoară de teatru la o şcoala de teatru pentru copii.