Drepturile omului se conjugă La feminin

La feminin este expoziţia de fotografie la care Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, Fondul ONU pentru Populaţie şi Centrul de Informare ONU în România invită publicul în perioada 10 - 22 martie 2007. Parteneri sunt Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Parteneri media: EurActiv.ro şi LiterNet.ro.

În ţara noastră una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă. (conform Studiului Sănătăţii Reproducerii 2004)
În 2005, 169 de persoane au decedat ca urmare a actelor de violenţă în familie, iar în 2006 - 151 (sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei)
Deşi există o lege împotriva violenţei în familie (Legea 217/2003), fenomenul este încă tolerat de societate şi face parte din cotidian.

Portrete de femei de toate vârstele, obişnuite, frumoase şi pline de viaţă, sunt adunate în expoziţia La feminin pentru a reaminti privitorului că violenţa împotriva femeii şi violenţa în familie sunt încălcări flagrante ale drepturilor omului. Femeile au dreptul la viaţă, la libertate şi la siguranţă, au dreptul să nu se simtă ameninţate în propria casă şi au dreptul să trăiască o viaţă demnă. Drepturile femeii sunt drepturi ale omului.

Expoziţia La feminin este găzduită de Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Strada Mihai Vodă Nr. 17, sector 5, Bucureşti şi poate fi vizitată zilnic între orele: 09:00 şi 19:00.

Vizitaţi: www.anpf.ro, www.unfpa.ro şi www.onuinfo.ro

Citiţi povestea Vântului teribil în Atelier LiterNet.

Actorii şi fotograful este un proiect cultural prin care Simion Buia aduce un elogiu celor mai îndrăgiţi actori români în viaţă. Demersul său se va finaliza prin publicarea unui album de artă ce va cuprinde 111 portrete.

.... şi de amintiri netrăite, într-un peisaj ca de la capătul lumii. Călătoreşte prin memoria anilor '30, călăuzită de clişee estetice nemuritoare: rochia de promenadă à la Victor Stiebel, trenciul Gretei Garbo, costumul masculin şi pălăria Marlenei Dietrich, rochia lui Ginger Rogers şi fracul lui Fred Astaire, albul ce făcea furori interbelice la Monte Carlo....

Fotografii de Gabi Hiriţ (Cosmopolitan)



Citeşte povestea (subiectivă) a acestei şedinţe foto.

Dani Ioniţă este iniţiatorul "Dancing Bucharest", un proiect născut din pasiune pentru fotografie şi bucuria de a vedea oameni dansând în locuri plăcute sau neconvenţionale din Bucureşti.

Mai multe detalii aici.

Din ianuarie nu mai trecusem prin Budapesta şi-mi era tare dor să bat oraşul la pas, prin căldura nopţii de vară.

Citeşte continuarea articolului în Atelier LiterNet.

You may be tempted to speak about Ilinca Bernea in terms of poetry, you wouldn't be wrong... she is a poet, or maybe as a gifted novelist, a PhD candidate in Gender Psychology, a translator or an essayist.
But, if you have the chance to know her, you would soon understand that neither one of these appearances is completely definable for her personality. Because Ilinca laughs and loves as she lives among books and projects, friends, cats and theories and suddenly she does computer graphics, photographic collages, and you wonder where the poet is gone? The poet is right here, hidden in her works, playing with every one of you a different game.

Ai putea fi tentat să vorbeşti despre Ilinca Bernea ca despre o poezie, nu ai greşi prea mult pentru că ea este o poetesă, sau ca despre o romancieră talentată, un doctorand în Psihologia genurilor, o translatoare sau eseistă.
Dar, daca ai norocul să o cunoşti, vei înţelege foarte repede că nici una dintre aceste ipostaze nu este complet definitorie pentru personalitatea ei.
Pentru că Ilinca râde şi iubeşte în timp ce trăieşte printre cărţi şi proiecte, prieteni, pisici şi teorii şi deodată ea face grafică pe computer, colaje fotografice, şi nu poţi decât să te întrebi unde a dispărut poetesa? E aici, chiar aici, în fiecare imagine, jucându-se cu fiecare în parte un joc diferit.
do

Sufocat şi iritat de aglomeraţia, stresul şi construcţiile de tip becalian, cu ceva timp în urmă am încercat să evadez pentru câteva ore. Vizitasem când eram copil Muzeul Satului. Trăiam la ţară atunci, aşa că nu am fost foarte impresionat. Orele pe care le-am petrecut acum mi-au dezvăluit într-o cu totul altă lumină acest loc. Probabil şi contrastul dintre oraşul sufocat de reclame şi acest loc este mult mai mare decât în urmă cu 20 de ani.

M-am hotărât să vin măcar o dată pe săptămână şi să fac fotografii. A trecut un an, timp în care am fotografiat acest loc în decursul celor 4 anotimpuri. M-a impresionat de fiecare dată micul sat, ascuns în oraşul acesta din ce în ce mai aglomerat.

Am văzut cum a nins, cum s-a topit zăpada, cum au răsărit ghioceii şi au înflorit pomii. Am văzut cum a venit vara, cum a plouat, cum au căzut frunzele şi iarăşi a nins. De fiecare dată când plecam, îmi doream o casă mică din lemn, cu foc în vatră, o blană mare pe care să dorm, iar afară să ningă.

Acest loc m-a făcut să-mi dau seama de cât de puţin avem nevoie pentru a fi fericiţi...

În fond, nu există nici o cheie la înţelegerea acestui mister, altul decât misterul însuşi, când îl trăieşti. Ca să pricepi iubirea, trebuie să iubeşti. Ca să înţelegi mâncarea, trebuie să mănânci. Priveşte acest pământ. Această lumină. Ariditatea lor severă. Tăieturile de paletă şi aşchii ale şiţei. Neorânduiala expresivă a acestor frumuseţi. Ţinuta umilă a splendorii. Priviţi-le şi tăceţi. (Horia-Roman Patapievici).

Notă: România - ţinuta umilă a splendorii e un album foto editat de Editura Humanitas.

Well, se zice că Parisul este unul din cele mai frumoase oraşe din lume. Aşa o fi. Acum câţiva ani i-am dat şansa să-mi dovedească că-şi merită renumele. Dar după ce am plecat mi-am spus că nu mă mai întorc în Paris nici într-un milion de ani. Era vară, cald frumos, dar ceva a lipsit şi nu mi-a plăcut...

Iarna asta, cineva drag a venit cu sugestia să mergem iar în Paris. Mi-am zis, hai să-i mai dau încă o şansă. De ce nu... Am ajuns acolo şi era un frig de crăpau pietrele. Cel puţin era un pic diferit faţă de prima dată...

Primul popas a fost Notre Dame, o biserică absolut fabuloasă. După ce am ieşit de acolo, am mai hoinărit pe străzile oraşului, până am ajuns la turnul Eiffel. Între timp se înserase afară, iar luminile erau aprinse. Mai văzusem turnul pe timpul zilei, dar nu arăta aşa de spectaculos ca seara. Am zis că vreau să văd oraşul de sus. Numai că nu am luat în considerare frigul de afară, iar când am ajuns în vârf, am crezut că sunt în Siberia. Am îngheţat bocnă, dar a meritat să îndur frigul: priveliştea este incredibilă. După ce am coborât să mergem să bem ceva cald a fost primul gând.

Mai multe amănunte în Atelier LiterNet.

Format dintr-un Muzeu - situat în fosta închisoare politică din Sighet - şi un Centru internaţional de studii asupra comunismului - cu sediul în Bucureşti - Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.

Memorialul a fost declarat "ansamblu de interes naţional" prin Legea nr. 95/12 iunie 1997. În octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Expoziţia nu e rece, aşa cum afirma cineva. E doar o impresie, atunci când priveşti prea grăbit sau poate superficial. E o viziune a unui real mascat de zgomotele oraşului sau de paravanul de mucava ce dă senzaţia de civilizaţie, de viaţă normală. În cazul meu low key nu este o modalitate de expresie artistică, ci adevărul pe care refuzăm să îl privim în faţă, despre care refuzăm să discutăm şi pe care ne prefacem că nu îl înţelegem pentru că suntem prea laşi. În faţă unor câştiguri dezonorante acceptăm prea uşor să fim batjocoriţi, să fim trataţi ca turmă şi participăm plenar şi colectiv la marea inversare a scărilor de valori.

Continuare în Atelier LiterNet.

52 de apariţii trans-vizuale generate de hazard / 52 Trans-Visual Apparitions Generated By Chance

În actul meditaţiei şi al creaţiei suntem prinşi într-un joc de oglinzi: lumea se reflectă în apele fiinţei proprii, se impregnează de substanţa lor şi este reiterată, prin expresie, într-o formă lizibilă care reflectă apoi simbioza dintre ele.

De data aceasta am încercat să compun un poem, nu din cuvinte ci din imagini. Elementele care îl alcătuiesc sunt aceleaşi ca şi cele care populează versurile mele: drumuri, vânt, ceaţă, chipuri omeneşti, umbre, melancolie, frig, case, copaci, foc, apă, aer, pământ, muzică. Am vrut să construiesc un puzzle de sensuri şi metafore folosindu-mă de un limbaj pur vizual: am căutat lirismul în imagini care se dezvăluie retinei şi le-am asimilat viziunii unor peisaje interioare... (Ilinca Bernea)

Continuare în Atelier LiterNet.

Asociaţia Artiştilor Fotografi din România anunţă rezultatele concursului Fotograful Anului.

Juriul acordă titlul Fotograful Anului lui Sorin Onişor pentru alegerea subiectelor, utilizarea luminii şi modul de abordare a fotografiei.

Continuarea în Atelier LiterNet.

Detalii în Agenda LiterNet.

Expoziţia El papel de la fotografia: AFAL, Nueva Lente şi PhotoVision - Fotografia spaniolă în trei reviste de specialitate propune o selecţie de fotografie artistică creată începînd cu mijlocul anilor '50 pînă la sfîrşitul anilor '80, fotografie publicată în trei reviste de specialitate. Aceste trei reviste şi-au asumat rolul de reprezentare şi de promovare a unei atitudini critice şi totodată de abordare a artei fotografice din perspective noi şi diferite.

Titlul expoziţiei trimite la diferitele reprezentări formale pe care le poate avea o fotografie: respectiv, hîrtia fotografică pe pereţii unei expoziţii sau hîrtia imprimată în paginile unei reviste, dar şi rolul fotografiei de a transmite neliniştile artistice şi reflectarea contextelor istorice. (Termenul spaniol "papel" are dublul înţeles de "hîrtie" şi "rol")

Continuare în Atelier LiterNet.

Mai multe detalii despre acest proiect aici.

Vă imaginaţi muzica clasică prin fotografii alb-negru? Există vreo legatură între Brahms, Dvorak sau Shostakovich şi satul Cetate de pe Dunăre? Artistul Şerban Mestecăneanu a răspuns acestor întrebări în timpul călătoriei la Cetate, în 2008, alături de muzicienii Ansamblului Raro şi de bursierii proiectului SoNoRo Interferenţe, coordonat de Festivalul SoNoRo din Bucureşti.

Mai multe detalii în Atelier LiterNet.

Am început să visez la Marea Britanie, când eram în liceu, urmărind în fiecare seară pe Discovery, Diceman. Era vorba despre un tip care se plimba prin toată Anglia, destinaţia următoare fiind decisă de o aruncătură de zar. De atunci am zis că trebuie să vizitez Marea Britanie, iar mulţi ani mai târziu, mai exact anul trecut, am păşit pentru prima oară pe ţărm britanic. Un vis mi s-a împlinit. Dar atunci a fost doar începutul. Anul acesta m-am decis să fac un tur prin câteva oraşe mari. Well, Manchester a fost prima mea opţiune. Evident datorită arhicunoscutei echipe de fotbal Manchester United. Apoi a doua opţiune a fost Liverpool, dar de data asta nu datorită echipei de fotbal, ci pentru că va fi următoarea Capitală Culturală a Europei, după Sibiu. M-am decis să merg apoi mai spre sud şi să aleg alte două oraşe, printre care neapărat Londra. Şi am mai ales un orăşel pe nume Brighton.

Continuare în Atelier LiterNet.